O nouă poziție în Nomenclatorul obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic: impozitul pe veniturile din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate

Prin OPANAF nr. 170/2023, publicat astăzi în Monitorul Oficial nr. 128 din 15 februarie 2023, a fost completată anexa la OPANAF nr. 1.612/2018 pentru aprobarea Nomenclatorului obligațiilor fiscale care se plătesc în contul unic, prin introducerea unei noi poziții, respectiv impozitul pe veniturile din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate, ca urmare a unor reglementări recent adoptate.

ANAF menționează, în Referatul de aprobare a actului normativ, că, prin OPANAF nr. 1612/2018 au fost aprobate obligațiile fiscale care se plătesc de către contribuabili persoane juridice în contul unic 55.03 “Sume încasate pentru bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, în curs de distribuire”. Potrivit Legii nr.142/2022 pentru modificarea și completarea Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, începând cu 1 ianuarie 2023, veniturile sub forma câștigurilor din transferul titlurilor de valoare și din operațiuni cu instrumente financiare derivate se impun prin reținere la sursă prin aplicarea unei cote de 1% sau 3% asupra fiecărui câștig, în funcție de perioada de deținere a titlurilor de valoare/instrumentelor financiare derivate (pe o perioadă mai mare/mai mică de 365 de zile). Impozitul pe venit calculat și reținut la sursă se declară și se virează la bugetul de stat până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a fost reținut.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

o-noua-pozitie-in-nomenclatorul-obligatiilor-fiscale-care-se-platesc-in-contul-unic-impozitul-s17431