Sprijin financiar nerambursabil pentru digitalizarea IMM-urilor. Oportunități pentru membrii CECCAR

Pentru a beneficia de finanțare prin această schemă, anumite categorii de entități trebuie să depună un raport întocmit de un expert contabil

În Monitorul Oficial nr. 191 din 7 martie 2023 a fost publicat Ordinul nr. 401/2023 al ministrului Investițiilor și Proiectelor Europene pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis „Digitalizarea IMM-urilor — grant de până la 100.000 euro pe întreprindere care să sprijine IMM-urile în adoptarea tehnologiilor digitale”, aferentă Planului Național de Redresare și Reziliență, pilonul III. Creștere inteligentă, sustenabilă și favorabilă incluziunii, inclusiv coeziune economică, locuri de muncă, productivitate, competitivitate, cercetare, dezvoltare și inovare, precum și o piață internă funcțională, cu întreprinderi mici și mijlocii (IMM-uri) puternice, componenta C9. Suport pentru sectorul privat, cercetare, dezvoltare și inovare, investiția I3. Scheme de ajutor pentru sectorul privat, măsura 1. Schemă de minimis și schemă de ajutor de stat în contextul digitalizării IMM-urilor. Obiectivul Schemei îl constituie susținerea IMM-urilor care realizează investiții în România, prin acordarea de sprijin financiar nerambursabil pentru digitalizarea acestora.

Schema se aplică întreprinderilor care se încadrează în categoria IMM și au sediul social în România. Schemă nu se aplică: a) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectoarele pescuitului și acvaculturii, reglementate de Regulamentul (CE) nr. 104/2000 al Consiliului din 17 decembrie 1999 privind organizarea comună a piețelor în sectorul produselor pescărești și de acvacultură; b) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole; c) ajutoarelor acordate întreprinderilor care își desfășoară activitatea în sectorul prelucrării și comercializării produselor agricole, în următoarele cazuri: ▪ atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza prețului sau a cantității produselor în cauză achiziționate de la producătorii primari sau introduse pe piață de întreprinderile în cauză; ▪ atunci când ajutorul este condiționat de transferarea lui parțială sau integrală către producătorii primari; d) ajutoarelor destinate activităților legate de export către țări terțe sau către state membre, respectiv ajutoarelor legate direct de cantitățile exportate, ajutoarelor destinate înființării și funcționării unei rețele de distribuție sau destinate altor cheltuieli curente legate de activitatea de export; e) ajutoarelor condiționate de utilizarea preferențială a produselor naționale față de cele importate; f) ajutoarelor acordate pentru achiziția de vehicule de transport rutier de mărfuri; g) întreprinderilor pentru care se constată că au desfășurat în ultimul an fiscal activități autorizate (așa cum rezultă din situațiile financiare ale anului 2022) în domeniile din următoarele clase CAEN: ▪ 5829 – Activități de editare a altor produse software; ▪ 6201 – Activități de realizare a software-ului la comandă (software orientat client); ▪ 6202 – Activități de consultanță în tehnologia informației; ▪ 6203 – Activități de management (gestiune și exploatare) al mijloacelor de calcul; ▪ 6209 – Alte activități de servicii privind tehnologia informației; ▪ 6311 – Prelucrarea datelor, administrarea paginilor web și activități conexe; ▪ 6312 – Activități ale portalurilor web; ▪ 6399 – Alte activități de servicii informaționale n.c.a.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

sprijin-financiar-nerambursabil-pentru-digitalizarea-imm-urilor-oportunitati-pentru-membrii-ceccar-s17582