Lista vorbitorilor și programul Conferinței ETAF din 29 noiembrie sunt acum disponibile

La mai bine de doi ani de la acordul decisiv al OCDE privind soluția pe doi piloni pentru tratarea provocărilor fiscale care apar în urma digitalizării economiei, în ce stadiu ne aflăm din punct de vedere al implementării? Aceasta este întrebarea la care ETAF își propune să răspundă în cadrul conferinței „De la acord la implementare – care este stadiul implementării soluției pe doi piloni a OCDE?”

Alături de experți fiscali și reprezentanți ai Uniunii Europene, ETAF dorește să cuantifice progresele recente realizate la nivelul OCDE privind implementarea Pilonului I (realocarea drepturilor de impozitare) și să evalueze, în special, șansele de a avea un număr semnificativ de jurisdicții care să semneze acordul și în cele din urmă, să-l implementeze.

Ratificarea Pilonului I este cu atât mai importantă pentru Uniunea Europeană în contextul în care Comisia Europeană a propus ca veniturile din Pilonul I să devină parte a următoarei generații de resurse proprii ale UE.

Conferința va reprezenta, totodată, o ocazie de a discuta modul în care Pilonul II (impozitarea minimă) este implementat în țările UE, întrucât termenul limită pentru transpunere este stabilit pentru 31 decembrie 2023, și de a trata provocările întâlnite de profesioniștii din domeniul fiscal în acest sens.

Evenimentul va avea loc la Bruxelles, la 29 noiembrie, între orele 15:00-17:00. Vorbitorii din cadrul conferinței sunt:

  • Reinhard Biebel, director, Politică și cooperare fiscală directă, DG TAXUD, Comisia Europeană;
  • Un reprezentant al Centrului pentru politică și administrare fiscală al OCDE (neconfirmat);
  • Jorge Alberto Ferreras Gutiérrez, consilier financiar, Reprezentanța permanentă a Spaniei pe lângă Uniunea Europeană;
  • Mona Barake, cercetător postdoctoral, Observatorul fiscal al UE;
  • Christoph Marchgraber, consilier fiscal, partener la KPMG, membru al Grupei de lucru privind Pilonul II din cadrul Comitetului profesional de experți în legislație socială și fiscală al KSW.

Conferința va fi transmisă live și va include traducere simultană în engleză, franceză, germană și română. Programul complet al conferinței este disponibil pe site-ul ETAFÎnregistrați-vă aici.

smartmockups_loh661t5-300×200