MMPS: Registrul electronic de evidență a zilierilor, disponibil prin aplicația „Inspecția Muncii”, a devenit obligatoriu din 25 iulie 2020

Persoanele care utilizează zilieri pentru diferite activități cu caracter temporar sunt obligate, începând de sâmbătă, 25 iulie 2020, să renunțe la registrele clasice și să înregistreze activitatea prestată de lucrători în registrul electronic, potrivit Ordinului nr. 1.140/2020 al ministrului Muncii și Protecției Sociale, publicat – după cum am mai informat – în Monitorul Oficial nr. 651 din 23 iulie 2020. Actul normativ stabilește ca instrument de lucru pentru angajatorii care folosesc zilieri în activitatea pe care o desfășoară aplicația mobilă denumită „Inspectia Muncii”.

„Digitalizarea la nivelul Ministerului Muncii și Protecției Sociale este, încă de la începutul mandatului meu, unul dintre cele mai importante obiective. (…) Trecem într-o nouă etapă: persoanele care lucrează cu zilieri vor ține evidența lor, precum și a timpului de lucru efectuat, printr-o aplicație care poate fi accesată de pe telefon mobil sau tabletă, iar datele introduse se vor transmite tot în format digital către inspectoratele teritoriale de muncă”, a declarat ministrul de resort, Violeta Alexandru, citată într-un comunicat al MMPS.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

mmps-registrul-electronic-de-evidenta-a-zilierilor-disponibil-prin-aplicatia-inspectia-muncii-s8769-300×182