Vineri, 8 octombrie, 136 de state membre din cele 140 ale Cadrului incluziv OCDE/G20 (IF) privind erodarea bazei impozabile și transferul profiturilor (BEPS) au ajuns la un acord final referitor la un nou cadru general pentru reforma fiscală internațională, amintește ETAF, într-o notă de informare cu privire la acord, publicată recent.
Acordul actualizează și finalizează Declarația din iulie semnată de 134 de state. În Anexă se regăsește și un Plan detaliat de implementare pentru a asigura o implementare eficientă a noilor reguli începând cu anul 2023, se precizează în documentul citat. Astfel:
PILONUL I
Domeniu de aplicare
Pilonul I al reformei va redistribui anumite drepturi de impozitare în rândul celor mai mari și mai profitabile 100 de multinaționale din lume din țara lor de origine pe piețele unde își desfășoară activitatea și realizează profituri, indiferent dacă acestea au sau nu o prezență fizică acolo.
Companiile multinaționale cu vânzări globale de peste 20 de miliarde de euro și profitabilitate de peste 10% vor aplicanoile reguli, 25% din profitul care depășește pragul de 10% urmând să fie realocat jurisdicțiilor de pe piață. Acest 25% reprezintă o schimbare față de Declarația din iulie, care menționa un interval cuprins între 20 și 30%.
Potrivit OCDE, drepturile de impozitare asupra profitului care va depăși suma de 125 de miliarde dolari USD vor fi realocate în fiecare an jurisdicțiilor de pe piață.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.