MF: Procedura de înrolare și modalitățile de acces în PatrimVen, în consultare publică

Ministerul Finanțelor (MF) a publicat pe site-ul instituției, pentru consultare, proiectul de Ordin pentru aprobarea Procedurii de înrolare precum și modalitățile de acces în PatrimVen. În Referatul de aprobare care însoțește proiectul de act normativ, inițiatorii menționează că, în prezent, Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, instituie, la art. 69 alin. (1), obligativitatea colaborării dintre autoritățile publice, instituțiile publice sau de interes public, în scopul realizării codului. Astfel, ori de câte ori o instituție sau autoritate publică trebuie să soluționeze o cerere a unei persoane fizice sau juridice, iar pentru soluționarea cererii legislația specifică prevede prezentarea unui certificat de atestare fiscală, a unei adeverințe de venit sau a unui alt document cu privire la situația fiscală a persoanei în cauză, instituția sau autoritatea publică are obligația să solicite certificatul de atestare fiscală, adeverința de venit sau documentul respectiv de la organul fiscal competent, caz în care, persoana fizică sau juridică nu mai are obligația depunerii certificatului, adeverinței sau documentului. De asemenea, Codul de procedură fiscală prevede la art. 68 alin. (1) că autoritățile publice, instituțiile publice și de interes public, centrale și locale, precum și serviciile deconcentrate ale autorităților publice centrale au obligația să furnizeze informații și acte organului fiscal, la cererea acestuia.

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

mf-procedura-de-inrolare-si-modalitatile-de-acces-in-patrimven-in-consultare-publica-s14112