Bruxelles: recomandări ale ETAF pentru un sistem fiscal european simplificat și pregătit pentru viitor. CECCAR, împreună cu liderii europeni, la eveniment

Miercuri, 25 septembrie a.c., la Bruxelles, European Tax Adviser Federation (ETAF) a organizat un eveniment dedicat prezentării Manifestului ETAF, un document strategic ce conturează principalele priorități ale membrilor săi pentru următorii cinci ani. Manifestul, structurat în șase piloni, conține 25 de recomandări detaliate adresate Comisiei Europene și Parlamentului European, având ca scop crearea unui sistem fiscal european simplificat, eficient și pregătit pentru provocările viitorului.

La eveniment au participat membri ai unor instituții europene, printre care și reprezentanți din partea României. Vicepreședinte al Parlamentului European, Victor Negrescu, și vicepreședinte al Comisiei pentru Piața Internă și Protecția Consumatorilor, Maria Grapini, au reprezentat România în cadrul discuțiilor.

În calitate de membru al ETAF și susținător activ al unui cadru fiscal european modern și eficient, Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR) a fost reprezentat la eveniment, consolidându-și implicarea în inițiativele europene care vizează simplificarea și raționalizarea politicilor fiscale.

Citește mai mult în CECCAR Business Magazine.

ce