CE a aprobat schema de ajutor de stat a României în valoare de 3,3 miliarde de euro ce vizează susținerea IMM-urilor în contextul pandemiei

Comisia Europeană (CE) a aprobat o schemă de ajutoare a României în valoare de 16 miliarde lei (aproximativ 3,3 miliarde euro), ce vizează susținerea întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri) în contextul pandemiei de COVID-19, a anunțat Executivul comunitar. Schema (cu care CE a fost notificată anterior de țara noastră, conform procedurilor) a fost aprobată în temeiul cadrului temporar adoptat de Comisie la 19 martie 2020, astfel cum a fost modificat la 3 aprilie 2020.

În cadrul acestei scheme, se va acorda sprijin sub formă de granturi directe și garanții de stat ce vizează creditele de investiții și finanțarea capitalului de lucru. Sprijinul acordat în temeiul acestei scheme va fi accesibil IMM-urilor care se confruntă cu dificultăți ca urmare a impactului economic al pandemiei de COVID-19. Scopul schemei este de a ajuta întreprinderile să își acopere nevoile imediate de capital de lucru sau de investiții, astfel încât acestea să își poată continua activitatea.

Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.

ce-a-aprobat-schema-de-ajutor-de-stat-a-romaniei-in-valoare-de-33-miliarde-de-s7786-300×182