Warning: Invalid argument supplied for foreach() in /home/ceccarcv/public_html/ro/wp-content/plugins/unyson/framework/helpers/general.php on line 1275

95 de ani de CECCAR

Sărbătorim anul acesta 95 de ani de la recunoașterea profesiei de contabil, o profesie de tradiție, a cărei reprezentare îi revine Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România – CECCAR. În atmosfera specifică unei aniversări cu atât de bogate semnificații, am plăcutul prilej de a adresa tuturor celor care practică această frumoasă şi importantă profesie sincere felicitări și succes în viitor.

După cum este cunoscut, în continuitatea unor merituoase contribuţii ale precursorilor, istoria Corpului a fost marcată, în anul 1921, de promulgarea de către însuși Regele Ferdinand I a Legii de înfiinţare a Corpului de Contabili Autorizați și Experți Contabili din România, ca organism profesional independent. Merite deosebite a avut în constituirea Corpului cel dintâi preşedinte, personalitate publică de seamă din acele vremuri, profesorul universitar Grigore Trancu-Iaşi. Ulterior, în anii ’30, Corpul a devenit una dintre cele mai puternice instituții de profil din Europa, având ca atribuții esențiale standardizarea activității contabile și derularea activității de audit, contribuind substanțial, de-a lungul timpului, la afirmarea și consolidarea celei mai importante profesii din domeniul economic, inclusiv prin pregătirea și perfecţionarea unei veritabile elite a specialiștilor contabili.

Ca o recunoaştere la nivel internaţional a rolului Corpului în dezvoltarea profesiei contabile din acea vreme, România a fost gazda celui de-al VII-lea Congres Internaţional de Contabilitate, organizat simultan cu al V-lea Congres al Corpului de Contabili Autorizaţi şi Experţi Contabili din România, la Bucureşti, în perioada 5-9 septembrie 1931. Preşedinte de onoare al comitetului de organizare a fost marele istoric și profesor universitar Nicolae Iorga – președintele Consiliului de Miniștri.

Cum, de asemenea, se ştie, în perioada postbelică a fost instaurat, în condiţii vitrege pentru țara noastră, regimul comunist, care a diminuat considerabil aria de exercitare a profesiei contabile, cu toate consecinţele care au decurs de aici. Deşi serviciile contabile au fost naţionalizate, titlul profesional de expert contabil a continuat să reziste cel puţin pentru două activităţi – cea de expertiză contabilă judiciară şi cea de cenzor –, adevăraţii profesionişti făcându-şi datoria în limitele şi cu constrângerile specifice perioadei, în cadrul întreprinderilor, al instituţiilor, inclusiv în sferele educației şi cercetării.

Imediat după înlăturarea regimului comunist, în anul 1992, a fost înființată asociația Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, președinte fiind domnul Gheorghe Butnariu. În anul 1994, în timpul mandatului ministrului finanțelor din acea perioadă, prof. univ. dr. Florin Georgescu, în baza Ordonanței Guvernului nr. 65 din 19 august 1994, a fost reînființat Corpul Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România, ca persoană juridică de utilitate publică şi autonomă, cu rol esențial în gestionarea profesiei și în pregătirea profesioniștilor contabili. La Conferința Națională din noiembrie 1994, prima organizată în baza noilor reglementări, a fost ales președinte al CECCAR prof. univ. dr. Marin Toma. Corpul, în calitate de organism profesional la scară națională, a avut un rol esențial în reforma sistemului contabil din România, în condițiile tranziției la economia de piață.

Odată cu reînfiinţarea CECCAR a fost reluată o valoroasă tradiție, aceea de a organiza, o dată la doi ani, Congrese ale profesiei. Astfel, în anul 1994, cu ocazia primului Congres desfășurat în perioada postcomunistă, s-a reluat dialogul, într-un cadru lărgit, între profesioniștii contabili români și cei din străinătate privind reformele din domeniul contabilității şi dezvoltarea profesiei.

Globalizarea, care a atras după sine şi dezvoltarea colaborărilor economice internaţionale, a determinat aderarea CECCAR la Federația Internațională a Contabililor – IFAC și la Federația Experților Contabili Europeni – FEE. Apartenența la aceste structuri a creat o nouă înfățișare și o nouă menire a organismului profesional, conferind o substanță calitativ superioară eforturilor îndreptate spre implicarea nemijlocită, responsabilă, a Corpului în procesul de așezare a profesiei contabile românești pe norme și standarde profesionale internaționale și de etică, asigurând platforma prin care CECCAR şi-a sporit continuu aportul de competenţă la afirmarea şi dezvoltarea profesiei la nivel regional, european şi mondial.

Ancorat, astfel, în realităţile interne şi externe ale zilelor noastre, Corpul se bucură de reputaţia de a fi cel mai puternic organism profesional din regiunea de sud-est a Europei, cu peste 40.000 de membri.

Prestigiul și influenţa de care se bucură CECCAR au la bază rezultatele angajării active în guvernanţa publică, în parteneriat cu instituţii ale administraţiei publice centrale şi locale, în vederea perfecţionării continue a legislației contabile și fiscale conform standardelor internaționale, creșterii calității raportărilor financiare pentru satisfacerea interesului public, contracarării criminalității economice și îmbunătățirii climatului economic și, nu în ultimul rând, consolidării încrederii în activitățile profesioniștilor contabili români, bazate pe competenţe, onoare, independenţă și moralitate.

Practica, experienţa acumulată relevă permanent că rolurile și competențele contabililor sunt factori-cheie ai dezvoltării antreprenoriatului la nivel microeconomic. Se identifică o mișcare a bazei de competențe a profesioniştilor contabili și a rolurilor acestora spre furnizarea de servicii de consultanță de afaceri. Dincolo de contabilitatea financiară și conformarea fiscală, antreprenorii apreciază tot mai mult competenţele inter- şi multidisciplinare în contabilitatea managerială, în aplicarea de metode şi tehnici moderne de analiză şi decizie în rezolvarea problemelor, utilizând tehnologiile informaţiei şi comunicației specifice big data şi inteligenţei artificiale, în lansarea de afaceri, abilitățile interpersonale și de gândire strategică, în managementul schimbării și al riscurilor, în managementul performanței, în raportarea integrată şi, nu în ultimul rând, în comunicare și creativitate – motor al inovării. Astfel, profesionistul contabil a devenit – şi îşi consolidează continuu acest rol – cel mai de încredere consultant al mediului antreprenorial, motorul creşterii economice naţionale şi globale.

CECCAR, în calitate de organism profesional, se preocupă continuu de dezvoltarea competențelor şi abilităților profesionistului contabil, care să îi permită furnizarea de servicii suplimentare celor tradiționale, la un nivel de calitate ridicat, diminuând considerabil, în acest fel, decalajul dintre cererea de servicii a mediului de afaceri impusă de globalizare, de digitalizare și de o concurenţă din ce în ce mai mare şi baza de competenţe ale profesionistului contabil. În acest sens, printr-un proces de cercetare continuu, în parteneriat cu mediul universitar şi cu cel de afaceri, CECCAR urmăreşte şi susţine evoluţia pozitivă a carierei profesionistului contabil, mai ales prin identificarea noilor cerinţe de formare profesională continuă, asociate acesteia, ca premisă a unor acţiuni eficiente.

Din acest motiv, profesioniștii contabili – experți contabili şi contabili autorizați membri ai orga-nismului nostru profesional, liber-profesioniști sau angajați – se afirmă într-o manieră distinctă în ansamblul activităților economico-sociale, datorită certificării calificării profesionale conform standardelor IFAC și angajamentului asumat de a respecta normele profesionale și de etică în domeniu, pentru care CECCAR veghează printr-un control de calitate riguros. Toate acestea completează puzzle-ul necesar asigurării calităţii serviciilor prestate beneficiarilor.

Legătura strânsă dintre contabilitate, investiții și creștere economică atestă faptul că publicul larg manifestă un interes real faţă de valorificarea practică a virtuţilor unei profesii contabile puternice, iar CECCAR este garantul acestei realităţi de necontestat.

Aşadar, împlinirea a 95 de ani de la înfiinţarea Corpului este un prilej de bucurie pentru noi toţi, un moment de legitimă mândrie a tuturor celor care practicăm această profesie, un moment de cinstire a celor care au asigurat unitatea şi au dat puterea şi resursele necesare dezvoltării contabilității şi a CECCAR în România.

Prof. univ. dr. Robert Aurelian Şova,

Preşedintele Consiliului Superior al CECCAR