Conf. univ. dr. Marcel VULPOI, expert contabil
reprezentant al CECCAR în VAT Expert Group
Pe durata stării de urgență beneficiază de amânarea la plată pentru serviciile de utilități – electricitate, gaze naturale, apă, servicii telefonice și de internet, precum și de amânarea la plată a chiriei pentru imobilul cu destinație de sediu profesional formele de exercitare a profesiei de notar public, formele de exercitare a profesiei de avocat și formele de organizare a profesiei de executor judecătoresc care îndeplinesc, cumulativ, următoarele criterii:
- au avut un venit net de maximum 200.000 de euro, echivalent în lei, în anul 2019 sau, dacă venitul pentru acest an nu a fost calculat, în anul 2018;
- în cadrul formei juridice de exercitare/organizare a funcției/profesiei își desfășoară activitatea, ca salariați, inclusiv salarizați în interiorul profesiei și/sau colaboratori, maximum 9 persoane;
- și-au întrerupt activitatea total sau parțial ori și-au redus activitatea, ca urmare a măsurilor dispuse de autorități, înregistrând în luna pentru care se solicită amânarea pierderi de cel puțin 25% față de media încasărilor pe ultimele 6 luni înaintea instituirii stării de urgență
Nu beneficiază de amânarea la plată formele de exercitare/organizare a funcției/profesiei care nu și-au respectat obligația de asigurare a continuității activității pe perioada instituirii stării de urgență.
Citiți mai multe în revista CECCAR Business Magazine.