Ministerul Finanțelor (MF) propune, printr-un proiect de Hotărâre publicat astăzi în transparență decizională, modificarea și completarea titlului VIII „Accize și alte taxe speciale” din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, aprobate prin HG nr.1/2016. Potrivit Notei de fundamentare care însoțește proiectul de act normativ, promovarea acestui document a fost determinată de „necesitatea corelării cu noile prevederi din Codul fiscal, intervenite în urma modificărilor și completărilor aduse în domeniul accizelor prin OUG nr. 89/2025 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu modificările și completările ulterioare”. Măsurile propuse urmează să aibă un impact pozitiv asupra mediului de afaceri prin clarificarea cadrului legal de aplicare a ultimelor intervenții legislative asupra Codului fiscal prin OUG nr. 89/2025.
Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.