Procedura de acordare a sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din OUG nr. 220/2020, publicată în Monitorul Oficial

În Monitorul Oficial nr. 17 din 7 ianuarie 2021 a fost publicat Ordinul nr. 2 al Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă pentru aprobarea Procedurii de acordare a sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 220/2020 privind aplicarea unor măsuri de protecție socială după 1 ianuarie 2021 în contextul răspândirii coronavirusului SARS-CoV-2, precum și pentru modificarea unor acte normative.

Reamintim că OUG nr. 220/2021 prevede, la art. I alin (1), că angajatorii care în perioada 1 ianuarie – 1 septembrie 2021 încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, cu normă întreagă, persoane în vârstă de peste 50 de ani ale căror raporturi de muncă au încetat din motive neimputabile lor, în perioada stării de urgență sau de alertă, persoane cu vârsta cuprinsă între 16 și 29 de ani înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București, precum și cetățeni români, încadrați în aceleași categorii de vârstă, cărora în anul 2020 le-au încetat raporturile de muncă cu angajatorii străini de pe teritoriul altor state, din motive neimputabile lor, prin concediere, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din această categorie, 50% din salariul angajatului, dar nu mai mult de 2.500 lei.

Potrivit Procedurii adoptate prin noul act normativ, pentru acordarea sumelor prevăzute de art. I alin. (1) din ordonanța de urgență, angajatorii încheie cu agențiile pentru ocuparea forței de muncă județeană, respectiv a municipiului București, în raza cărora aceștia își au sediul social, dar nu mai târziu de data de 1 septembrie 2021, o convenție.

Citiți mai multe în CECCAR Business Magazine.

procedura-de-acordare-a-sumelor-prevazute-de-art-i-alin-1-din-oug-nr-220-2020-publicata-in-monitorul-s10532-300×182