„Ghidul de identificare a beneficiarilor reali”, publicat pe site-ul ONPCSB

Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor (ONPCSB) a elaborat și publicat, pe site-ul instituției, Ghidul de identificare a beneficiarilor reali. Documentul a fost elaborat cu consultarea autorităților de supraveghere, organismelor de autoreglementare și Asociației Române a Băncilor. Dispozițiile privind informațiile referitoare la beneficiarii reali din Ghid se bazează pe cele din legislația Uniunii Europene privind prevenirea și combaterea spălării banilor și a finanțării terorismului, inclusiv pe conceptul de beneficiar real și pe cerința ca toate entitățile raportoare să obțină și să dețină informații adecvate, exacte și actuale privind beneficiarii reali.

Ghidul are ca scop, între altele: ▪ asigurarea unei determinări unitare a beneficiarilor reali; ▪ facilitarea înregistrării beneficiarilor reali în registrele centrale organizate la nivelul Oficiului National al Registrului Comerțului (ONRC), Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) și Ministerului Justiției (MJ); ▪ asigurarea transparenței și stabilității sistemului financiar ca măsură activă de cunoaștere a clientelei; ▪ asigurarea accesului la informații adecvate, corecte si actualizate pentru autoritățile competente, entitățile raportoare și pentru orice persoană fizică sau juridică.

Ghidul include informații referitoare la prevederile legale în vigoare, precum și la entitățile supuse obligației de  înregistrare în registrele privind beneficiarul real, respectiv:

▪ persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului (persoanele juridice supuse obligației de înregistrare în registrul comerțului, cu excepția regiilor autonome, companiilor și societăților naționale și societăților deținute integral sau majoritar de stat, depun o declarație privind beneficiarul real, în Registrul central organizat la nivelul ONRC, în următoarele situații: a) la înmatriculare ȘI b) ori de câte ori intervine o modificare a beneficiarului real sau a datelor de identificare ale beneficiarului real. Termenul pentru depunerea declarației este de 15 zile de la data la care a intervenit modificarea);

▪ persoanele juridice fără scop lucrativ (asociațiile si fundațiile înființate în baza OG nr. 26/2000 cu privire la asociatii si fundatii, cu modificarile si completarile ulterioare, au obligația înregistrării beneficiarului real în Registrul central organizat la nivelul Ministerului Justiției);

▪ fiduciile și construcțiile juridice similare acestora (acestea au obligația înregistrării beneficiarului real în Registrul central organizat la nivelul ANAF).

Citește mai multe în CECCAR Business Magazine.

ghidul-de-identificare-a-beneficiarilor-reali-publicat-pe-site-ul-onpcsb-s14245

Leave your comment

* Checkbox GDPR is required

*

I agree